– Crucea lui Hristos nu lucrează singură

Este mai presus de orice închipuire cum se uneşte Hristos însuşi cu semnul Crucii, dându-i minunata putere de a stârpi patimile, de a-i izgoni pe demoni, de a da împăcare sufletelor zbuciumate.

După cum tot mai presus de închipuire este şi atunci când Duhul Domnului nostru Iisus Hristos se uneşte cu pâinea şi vinul, prefăcându-le în trup şi sânge şi când ne curăţeş-te desăvârşit sufletul de păcate, aducându-i pace cerească şi linişte, făcându-l bun, blând, smerit, plin de credinţă pornită din inimă şi de nădăjduire.

Aceas­ta se explică în parte prin aceea că Duhul Domnului nostru Iisus Hristos cel atotputernic şi atotziditor este pretutindeni şi că pretutindeni El poate „să cheme la fiinţă cele ce încă nu sunt” (Romani 4, 17), cu atât mai mult să facă altceva din ceea ce este.

Şi pentru ca o inimă puţin credincioasă să nu-şi închi­puie că Crucea sau numele lui Hristos lucrează de la sine, şi nu prin Hristos, nici singură Crucea, nici chemarea numelui lui Hristos nu vor face minuni atunci când creştinul nu îl va vedea cu ochii inimii sau ai credinţei pe Hristos Domnul şi nu va crede din inimă tot ce a săvârşit EI pentru mântuirea noastră.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

 

Publicitate

– Adevărata libertate

Rugăciunea este înălţarea minţii şi a inimii către Dumnezeu. Este lim­pede aşadar că nu se poate ruga cel ale cărui minte şi inimă sunt le­gate strâns de ceva pământesc – bani sau onoruri – sau a cărui inimă stă în ro­bia unor patimi – ură, invidie. Aceasta pentru că patimile de cele mai multe ori înlănţuie inima, după cum Dumnezeu o lărgeşte, dăruindu-i adevărata libertate.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Un om care caută faima pământească şi plăcerile lumii nu poate vedea pe Dumnezeu

Un creştin trebuie să aibă mai întâi de toate inimă curată, pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu, aşa cum ni se arată El, cu dragostea pe care ne-o poartă şi cu toate desăvârşirile Sale; cu frumuseţea îngerilor, cu toată slava Stăpânei noastre – frumuseţea sufletului şi măreţia Ei de Maică a lui Dumnezeu, cu frumuseţea sufletului sfinţilor lui Dumnezeu şi cu dragostea pe care o nutresc ei faţă de noi.

Trebuie să-i vedem aşa cum sunt ei înşişi, trebuie să vedem şi să pătrundem adevărurile credinţei creştine cu toate tai­nele ei, să le percepem măreţia, să cunoaştem, de asemenea, starea sufletelor noastre şi îndeosebi să ne cunoaştem păcatele. O inimă necurată, închinată spre dobândirea celor pământeşti, nutrind în sine pofte ale trupului, pofte ale ochiului şi poftirea faimei părmânteşti nu poate vedea şi cunoaşte nimic din toate cele de care am vorbit mai înainte.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Care-i menirea mea pe pământ?

Unirea cu Dumnezeu este ţelul de căpetenie al vieţii noastre, iar pă­catul se opune acestuia, la modul absolut.

De aceea, fugiţi de păcat ca de cel mai cumplit vrăjmaş, ca de cel ce ucide sufletul, pentru că o viaţă fără Dumnezeu înseamnă moarte.

Să ne pătrundem de menirea noastră, să ţinem minte mereu că obştescul nostru stăpân ne cheamă să ne unim cu El.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Cineva stă împotriva binelui

Dovadă hotărâtoare că diavolul există în lume o reprezintă faptul că oamenii nu simt, sau simt într-o prea mică măsură (deşi unii încearcă să simtă) mila lui Dumnezeu în făptură, puterea Lui proniatoare şi răscumpărătoare. Există deci şi cel ce se împotriveşte din răsputeri la tot ce e bun şi drept.

(Sfântul Ioan de Kronstadt –  Viaţa mea în Hristos)

– În ce constă succesul rugăciunii?

Sursa: http://www.orthphoto.net

Aşa cum un om rău, când vine să-i ceară ceva unui om bun, blând şi smerit, pentru a-şi asigura succesul cererii, caută el însuşi să se asemene aceluia, tot astfel şi creştinul, când vine să se roage Domnului, sau preacuratei sale Maici, sau îngerilor şi sfinţilor, pentru succesul rugăciunii sale trebuie să se asemene, pe cât îi este cu putinţă, Domnului însuşi, Prea­curatei Sale Maici, îngerilor sau sfinţilor. Iată în ce constă secretul ca rugă­ciunea noastră să-şi atingă scopul şi să fie grabnic auzită.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Sunt convins că Dumnezeu mă vede şi mă aude

Sursa: http://www.orthphoto.net

Dumnezeu, Cel în trei ipostasuri, mă vede şi mă aude. Este convin­gerea care îmi însufleţeşte inima cu prisosinţă, mi-o umple de pace şi bucurie. Mă vede şi Maica Dumnezeu-Cuvântului, îmi aude rugăciunile şi suspinele către Ea şi aceasta este tot o convingere mângâietoare, care se con­firmă necontenit în fapt. Umbla-voi întotdeauna, simţind pretutindeni prezenţa şi ochiul lui Dumnezeu.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Când omul are de toate uită de Dumnezeu!

Sfântul Siluan întorcându-se spre Dumnezeu. Sursa: http://www.orthphoto.net

 

În inima omului se produce fie apropierea de Dumnezeu, fie îndepărta­rea de El şi, în acelaşi timp, pace şi bucurie sau tulburare, spaimă, apăsare, viaţă sau moarte duhovnicească. De cele mai multe ori apropierea se produce când avem necazuri şi când doar Domnul, spre Care ne îndreptăm cu toată inima, ne poate izbăvi de ele.

Aşa ni se apropie inima de El.

Îndepărtarea survine atunci când nu ducem lipsă de nimic, când ne bucurăm de belşugul bunurilor pământeşti, care îl fac să se trufească pe omul vechi, trupesc. Inima omului pierde credinţa şi îl uită pe Dumnezeu, Judecătorul şi Binefăcătorul său, tocmai atunci când omul devine avid de bogăţie, de slavă, de faimă şi când le-a obţinut pe acestea. Atunci uită de nemurirea sufletului, uită datoria de a-L iubi din toată inima pe Dumnezeu, pe fiecare om, ca pe sine însuşi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Putem oare, să ne rugăm mai repede?

Sursa: http://www.orthphoto.net

Putem, oare, să ne rugăm mai repede fără a dăuna în vreun fel asupra rugăciunii? Pot să o facă cei ce au deprins rugăciunea lăuntrică, cea din inimă curată. Se cuvine ca în timpul rugăciunii inima să dorească sincer ceea ce cere; să se pătrundă de adevărul cuvintelor rostite, iar pentru o inimă curată acestea vin de la sine. Ea se poate ruga şi mai repede, dar numai cu evlavie, deoarece graba ca atare nu poate vătăma rugăciunea, adevărul (sin­ceritatea) ei.

Dar cei ce n-au ajuns să se roage cu toată inima trebuie să se roage fără grabă, aşteptând ca fiecare cuvânt al rugăciunii să-şi găsească ecou corespunzător în inimă. Dar cel ce nu a deprins practica rugăciunii con­templative nu poate obţine cu uşurinţă aceasta. Iată de ce pentru unii ca aceştia trebuie să devină regulă obligatorie rostirea rară a cuvintelor rugăciu­nii. Aşteaptă ca fiecare cuvânt să-ţi trezească în inimă propriul său ecou.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)