– Poze din viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt

32

Părintele Ioan cu nepoţelul lui (1890)

 

27

Părintele Ioan plimbându-se prin satul său natal Sura (1890).

 

28

Părintele Ioan pe un vapor cu aburi

 

25

Părintele Ioan şi Maica Stareţă Angelina a Mănăstirii Sfântul Ioan din apropierea schitului Vaulovskogo (1903)

 

30

Părintele Ioan alături de mai multe personalităţi din Sankt Petersburg

 

33

Părintele Ioan îl conduce pe tatăl său într-un birou din Sankt Petersburg

 

39

Casa Părintelui Ioan din oraşul Kronstadt, Strada Posadskoz nr.21. Aici la apartamentul de la etajul 2 a trăit 53 de ani. (Poză din 1990)

 

42

Seminarul Teologic din Arkhangelsk unde a studiat Sfântui Ioan.

 

sura

Sura – Satul natal al Sfântului Ioan. Poză de la sfârşitul sec. XIX

 

andsob

Catedrala Sfântul Andrei din Kronstadt

 

44

Sura – Satul natal al Sfântului Ioan. În dreapta casa surorii Sfântului Ioan.

 

410

Academia de Studii Teologice din Sankt Petersburg unde a studiat Sfântul Ioan.

 

31

Slujba Învierii Domnului 1903,

 

36

Procesiune religioasă de la Catedrala Sfântul Andrei din Kronstadt la care participă şi Sfântul Ioan.

 

izba

Locul de rugăciune a Sfântului Ioan de Kronstadt

 

21

Părintele Ioan pe patul de moarte.

– Dumnezeu se reflectă în sufletul credincios ca soarele într-o picătură de apă

ist2_5893121-recovery-earth
Sursa: http://www.istockphoto.com

Credinţa în existenţa lui Dumnezau este strâns legată de credinţa în existenţa propriului nostru suflet, ca parte a universului spiritual. Pentru un suflet binecredincios, existenţa lui Dumnezeu este tot atât de evidentă ca şi propria-i existenţă.

Fiecare gând, bun sau rău, fiecare dorinţă, intenţie şi cuvânt sau faptă fac să se producă anumite schimbări în inimă: spre linişte sau spre nelinişte, spre bucurie sau spre întristare, acestea toate fiind determinate de acţiunea pe care o exercită asupra inimii Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Cel care se reflectă într-un suflet binecredincios, întocmai ca Soarele într-un strop de apă. Cu cât este mai curată picătura, cu atât mai bună şi mai desluşită este imaginea reflectată; cu cât este mai tulbure, cu atât este mai neclară, iar atunci când sufletul se află într-o stare de necurăţie şi întunecare extreme, nu se mai reflectă nimic, sufletul rămânând cufundat în beznă duhovnicească şi în totală insensibilitate.

Un asemenea om are ochi, dar nu vede, are urechi, dar nu aude. Domnul Dumnezeu mai poate fi, în raport cu sufletul nostru, precum aerul faţă de mercurul termometrului, cu singura deosebire că dilatarea sau contracţia, urcarea sau coborârea mercurului se produc în urma schimbărilor din atmosferă, iar în cazul nostru Dumnezeu rămâne neschimbat, etern, mereu bun şi drept.

Dar sufletul se schimbă în raporturile cu Dumnezeu, suportă mutaţii în sine însuşi, în sensul că atunci când se apropie de Dumnezeu cu credinţă şi cu fapte bune capătă îndată amploare, dobândeşte pacea inimii, după cum atunci când se îndepărtează de Dumnezeu, prin puţină credinţă, neîncredere în adevărul dumnezeiesc şi prin fărădelege, se chirceşte îndată, suferă de nelinişte şi apăsare.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)