În timpul rugăciunii trecem uneori prin clipe de beznă ucigătoare şi de strângere de inimă, care vin de la necredinţa inimii (necredinţa este beznă). În aceste momente, nu slăbi în duh; gândeşte-te că, dacă s-a stins în tine lumina dumnezeiască, ea rămâne mereu, în toată strălucirea şi grandoarea ei, în Dumnezeu, în Biserica Lui, cea cerească şi cea pământească, în universul material, în care se face văzută „veşnica Lui putere şi dumnezeire” (Romani 1, 20).
Să nu crezi că adevărul a slăbit. Adevărul nu slăbeşte niciodată, fiindcă el este Dumnezeu însuşi şi tot ce există îşi are în El izvor şi temelie. Numai inima ta cea slabă, păcătoasă şi întunecată poate cădea din adevăr, fiindcă, uneori, nu este în stare să suporte lumina acestuia şi să-i cuprindă în ea curăţia. Nu o va putea face decât atunci când se va curaţi sau va fi curăţită de păcat, acesta fiind cauza primordială a întunericului duhovnicesc. Că este aşa ai putea să-ţi dai seama observându-te pe tine însuţi.
Atunci când lumina credinţei sau a adevărului dumnezeiesc trăieşte în inima ta, ea se simte cuprinsă de linişte, de forţă, de vitalitate; când se lipseşte de acestea, devine neliniştită şi neputincioasă, ca o trestie bătută de vânt, sleită de orice viaţă. Nu te lăsa cuprins de această beznă diavolească. Izgoneşte-o din inimă cu semnul de-viaţă-dătătoarei Cruci.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Sfântul Ioan de Kronstadt 