– Lumea întreagă se trece grăbindu-se spre un sfârşit…

ist2_7235396-four-seasonAşa cum curge timpul fără să se oprească, şi trupul meu, atâta vreme cât este în viaţă, se schimbă mereu şi se trece, precum şi lumea întreagă se trece – după cum arată modul cum evoluează – de parcă s-ar grăbi spre un sfârşit prestabilit, asemenea unei jucării puse în mişcare de un resort. Unde s-ar putea afla ceva stabil?

Stabil este ceea ce pune în mişcare şi direcţionează totul spre un ţel anumit. Stabilă, neschimbătoare, este cauza primordială a tot ceea ce este creat şi întocmit şi care, ea însăşi, nu este creată şi de aceea nu este trecătoare, ci veşnică. Neschimbătoare sunt şi spiritele îngerilor şi oamenilor, create după chipul cauzei primordiale. Restul – baloane de săpun! Prin aceasta nu subapreciez creaţia, vreau doar să o pun în raport cu Creatorul şi cu fericitele duhuri.

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt –  Viaţa mea în Hristos)

 

– Dumnezeu este „cauza” tuturor

ioann41
Sfântul Ioan

Nici o mişcare a minţii şi a inimii mele nu se poate produce fără ştirea lui Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni. Orice efect are o cauză, orice sfârşit are un început.

După cuvântul Apostolului: „Nu ca de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3, 5). Viu este Dumnezeu, viu este şi sufletul meu!

(Sfântul Ioan de Kronstadt –  Viaţa mea în Hristos)

– Nu te deda odihnei trupeşti neglijând cele duhovniceşti

www.orthphoto.net
Sursa: http://www.orthphoto.net

Nu pregeta a te ruga din inimă, chiar şi la capătul unei zile de muncă istovitoare. Nu fi nerâvnitor în sfânta rugăciune, spuneţi-o toată Domnului, din tot sufletul, ţinând seama că este lucrare închinată Domnului. Dacă ai intrat în horă, joacă. „Dacă ai pus mâna pe plug, nu te mai uita îndărăt” (Luca 9, 62).

O rugăciune care nu e făcută din inimă, nerâvnitoare, nu te va lăsa să dormi (dacă te afli asupra nopţii) până când nu-ţi vei plânge păcatul înaintea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu se întâmplă cu toţi, ci doar cu cei îmbunătăţiţi. Ia aminte, nu pune mai presus de Dumnezeu propriul tău trup, nu te deda odihnei trupeşti neglijând cele duhovniceşti.

Oricare rânduială de rugăciune îţi vei fi ales, îndeplineşte-ţi-o conştiincios (dacă ţi-ai ales rugăciuni mai lungi, du-le până la capăt, cum se cuvine; pe cele scurte, de asemenea). Tot ce faci, fă din toată inima. Lucrând cele ale Domnului, să nu-ţi fie inima îndoită, ca şi cum o jumătate i-ar aparţine lui Dumnezeu, iar cealaltă trupului tău.

Domnul Dumnezeu nu-ţi va răbda viclenia, cruţarea de sine. Te va da diavolului şi acela va face ca inima ta să nu mai cunoască pacea, fiindcă ai fost nerâvnitor faţă de Cel ce este adevărata pace a inimii tale şi Care va face întotdeauna toate spre folosul tău, pentru a-ţi ţine inima aproape de El.

Fiindcă orice rugăciune nesinceră îndepărtează inima de Dumnezeu şi o face să se îndrepte împotriva omului însuşi. Şi dimpotrivă, orice rugăciune sinceră apropie inima de Dumnezeu şi îl face pe om supus Lui. Deci crede ceea ce spui; de te vei grăbi să dai gata mai repede rugăciu­nea, pentru a te bucura mai curând de odihna trupului, vei pierde, deopotri­vă, odihna trupească şi pacea sufletească. Şi, vai! cu ce chinuri, sudoare şi la­crimi se dobândeşte apropierea inimii de Dumnezeu! Am putea face, oare, chiar din rugăciunea noastră (neglijentă) un mijloc de a ne îndepărta de Dumnezeu şi Lui să nu-i pese de aceasta? Fiindcă lui Dumnezeu îi este milă de noi şi ţine seamă de strădaniile noastre de mai demult. El vrea – iată – să ne determine cu orice chip să ne întoarcem din nou la Dânsul şi să o facem din toată inima. Vrea să fim mereu ai Lui.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

– Găseşti mereu lumina dumnezeiască în Biserică

www.orthphoto.net
Sursa: http://www.orthphoto.net

În timpul rugăciunii trecem uneori prin clipe de beznă ucigătoare şi de strângere de inimă, care vin de la necredinţa inimii (necredinţa este beznă). În aceste momente, nu slăbi în duh; gândeşte-te că, dacă s-a stins în tine lumina dumnezeiască, ea rămâne mereu, în toată strălucirea şi grandoarea ei, în Dumnezeu, în Biserica Lui, cea cerească şi cea pământească, în uni­versul material, în care se face văzută „veşnica Lui putere şi dumnezeire” (Romani 1, 20).

Să nu crezi că adevărul a slăbit. Adevărul nu slăbeşte nicio­dată, fiindcă el este Dumnezeu însuşi şi tot ce există îşi are în El izvor şi temelie. Numai inima ta cea slabă, păcătoasă şi întunecată poate cădea din adevăr, fiindcă, uneori, nu este în stare să suporte lumina acestuia şi să-i cuprindă în ea curăţia. Nu o va putea face decât atunci când se va curaţi sau va fi curăţită de păcat, acesta fiind cauza primordială a întunericului duhovnicesc. Că este aşa ai putea să-ţi dai seama observându-te pe tine însuţi.

Atunci când lumina credinţei sau a adevărului dumnezeiesc trăieşte în inima ta, ea se simte cuprinsă de linişte, de forţă, de vitalitate; când se lipseşte de acestea, devine neliniştită şi neputincioasă, ca o trestie bătută de vânt, sleită de orice viaţă. Nu te lăsa cuprins de această beznă diavolească. Izgoneşte-o din inimă cu semnul de-viaţă-dătătoarei Cruci.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)