– Preoţilor, schimbaţi durerea oamenilor în bucurie!

www.orthphoto.net
Sursa: http://www.orthphoto.net

Slujitorilor ai lui Dumnezeu, preoţilor! învăţaţi-vă să preschimbaţi, prin puterea mângâietoare a credinţei, sălaşul durerii, pe care suferă creştinul, într-un sălaş al bucuriei; învăţaţi-vă să faceţi din cineva care se consideră pe sine cel mai nefericit dintre oameni, cel mai fericit om de pe pă­mânt, convingeţi-l că, „fiind pedepsit cu puţin, mare răsplată va primi” (înţe­lepciunea lui Solomon 3, 5). Atunci veţi fi prietenii oamenilor, îngeri-mângâietori, organe ale Duhului-Mângâietor.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

– Vedem peste tot domnia raţiunii

3519575-lgNe putem bucura de raţiune deoarece există o raţiune nemărginită, după cum putem inspira aerul fiindcă există un spaţiu aerian nemărginit. De aceea şi numim inspiraţie toate gândurile luminoase despre un lucru sau altul. Gândirea noastră decurge necontenit în condiţiile existenţei unui Duh gânditor nemărginit.

Iată de ce spun Apostolii: „Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3,5). Iată de ce Mântuitorul nostru spune: „Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi” (Matei 10, 19). Bagă de seamă, gândul, şi chiar cuvântul (inspiraţia) ne vin din afară.

Aceasta se întâmplă deopotrivă, când ne este dat darul de Sus şi când suntem la nevoie. Atunci însă când ne aflăm într-o stare obişnuită, toate gândurile luminoase ne vin de la îngerul păzitor şi de la Duhul lui Dumnezeu. Şi dimpotrivă, gândurile impure, întunecate, ne vin de la fiinţa noastră căzută şi de la diavolul, care ne stă totdeauna în preajmă.

Cum trebuie să se poarte creştinul? Dumnezeu însuşi „este Cel ce lucrează în noi” (Filipeni 2, 13). Tot ce există în lume ni se arată a sta sub imperiul raţiunii, atât în ceea ce priveşte modul general în care este alcătuită lumea văzută, cât şi în particular: pe pământ, în mişcarea şi în existenţa globului pământesc, în modul cum sunt distribuite stihiile, cele ale luminii, aerului, apei, pământului, focului (în manifestările sale ascunse), celelalte stihii aflându-se dispersate în toate vieţuitoarele, câte există: în păsări, în peşti, în gadini, în fiare şi în oameni. în alcătuirea lor înţeleaptă şi judicioasă, în calităţile, năravurile şi obişnuinţele lor. în plante, în modul cum sunt ele întocmite şi cum se nutresc etc. într-un cuvânt, vedem pretutindeni domnia raţiunii, până şi în pietrele cele neînsufleţite şi în firele de nisip.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

– Hristos mă ţine în viaţă

lrg-264-icxcCând ţi se va apleca inima spre gânduri viclene şi când vicleanul va începe să-i dea târcoale ca să o cucerească, pentru a o face să se clintească de pe temelia credinţei, atunci spune-ţi în sinea ta: ştiu cât sunt de sărac cu sufletul şi că fără credinţă nimic nu însemn.

Spune-ţi: sunt atât de fără putere, încât nu trăiesc decât prin numele lui Hristos, prin El îmi aflu liniştea, prin El mă înveselesc, prin El mă împart cu inima; fără de El sunt mort cu sufletul, mă cuprinde neliniştea, inima mi se frânge; fără Crucea Domnului aş fi căzut de mult jertfă celei mai cumplite amărăciuni şi deznădejdi. Hristos mă ţine în viaţă, El este crucea şi liniştea mea.

 

 

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

– Cu cât stăruim în păcat, cu atât ne întoarcem mai greu la bine

ist2_6378781-prisonAtunci când vă simţiţi ispitit de păcat, gândiţi-vă îndată că păcatul îl mânie mult pe Domnul, Care urăşte fărădelegea. „Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea” (Psalmul 5, 4). Ca să înţelegeţi mai bine aceasta, închipuiţi-vă un tată drept, sever, care îşi iubeşte familia, care caută prin toate mijloacele să-şi crească copiii cinstiţi şi cu deprinderi alese şi care doreşte să le răsplătească buna purtare cu bogăţiile sale cele mai mari, pregătite anume pentru ei cu imense strădanii, şi care, cu toate acestea, îşi dă seama, cu o nemărginită amărăciune, că copiii nu răspund iubirii tatălui lor cu propria lor iubire, nu iau în seamă moştenirea pe care le-a pregătit-o tatăl cu atâta dragoste, trăiesc în desfrânare, se îndreaptă orbeşte spre pieire. Căci fiecare păcat înseamnă – luaţi aminte – moarte pentru suflet (Iacov 1, 5 şi celelalte), fiindcă ucide sufletul, ne face robi diavolului, ucigaşi de oameni şi, cu cât stăruim mai mult în păcat, cu atât mai grea ne este întoarcerea la calea cea bună, cu atât mai sigură pieirea. Feriţi-vă, din toată inima, de tot păcatul.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)