Sfinţii lui Dumnezeu trăiesc şi după moarte. Deseori aud în biserici cum cântă Maica lui Dumnezeu acea minunată cântare a Sa, care ne pătrunde inima şi pe care a alcătuit-o în casa mătuşii sale Elisabeta, după primirea veştii celei bune de la Arhanghelul. Aud, iată, şi cântarea lui Moise, şi a lui Zaharia, tatăl înaintemergătorului, a Anei, mama proorocului Samuil, cântarea celor trei tineri, cântarea lui Mariami.
Şi câţi alţi cântăreţi din Noul Testament nu desfătează până azi auzul întregii Biserici a lui Dumnezeu? Dar slujbele divine? Dar Tainele? Dar sfintele rânduieli? Al cărui duh lucrează în ele, aducând umilinţă în inimile noastre? Al lui Dumnezeu, al sfinţilor lui Dumnezeu. Iată, dacă vreţi, dovada că sufletul omului nu moare. Luaţi aminte cum aceşti oameni, care, şi după ce au murit, ne îndrumă, de dincolo de moarte, vieţile noastre. Au murit, dar nu încetează să cuvânteze, să ne înveţe, să ne călăuzească, să ne emoţioneze!
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
Sfântul Ioan de Kronstadt 
