– Nu pot nici respira fără Dumnezeu

ist2_6739668-moraine-lake-canadian-rockiesDupă cum trupul nu poate trăi fără să respire, iar fără respiraţie omul nu poate să trăiască, tot aşa fără respiraţia (suflarea) Duhului lui Dumnezeu, sufletul omului nu poate duce o viaţă adevărată. Ceea ce este aerul pentru corp, aceea este Duhul lui Dumnezeu pentru suflet. Aerul închipuie, într-un fel, Duhul lui Dumnezeu. „Duhul, unde voieşte suflă” (Ioan 3, 8, apud Biblia de la 1688).

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

– Aud cum cânta Maica lui Dumnezeu cea minunată

lrg-204-md_63Sfinţii lui Dumnezeu trăiesc şi după moarte. Deseori aud în biserici cum cântă Maica lui Dumnezeu acea minunată cântare a Sa, care ne pătrunde inima şi pe care a alcătuit-o în casa mătuşii sale Elisabeta, după primirea veştii celei bune de la Arhanghelul. Aud, iată, şi cântarea lui Moise, şi a lui Zaharia, tatăl înaintemergătorului, a Anei, mama proorocului Samuil, cântarea celor trei tineri, cântarea lui Mariami.

Şi câţi alţi cântăreţi din Noul Testament nu desfătează până azi auzul întregii Biserici a lui Dumnezeu? Dar slujbele divine? Dar Tainele? Dar sfintele rânduieli? Al cărui duh lucrează în ele, aducând umilinţă în inimile noastre? Al lui Dumnezeu, al sfinţilor lui Dumnezeu. Iată, dacă vreţi, dovada că sufletul omului nu moare. Luaţi aminte cum aceşti oameni, care, şi după ce au murit, ne îndrumă, de dincolo de moarte, vieţile noastre. Au murit, dar nu încetează să cuvânteze, să ne înveţe, să ne călăuzească, să ne emoţioneze!

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

– Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine

29639
Sursa: http://www.orthphoto.net

Atunci când ne rugăm se cade să ne luăm în stăpânire inima şi s-o în­toarcem spre Domnul. Să facem ca să nu fie rece, vicleană, prefă­cută, făţarnică. Altminteri ce folos ar mai avea rugăciunea noastră, postul?  Părea-ne-va bine oare să-L auzim pe Domnul rostind cu mânie: „poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine” (Matei 15, 8)? Să nu stăm în biserică slăbănogiţi cu duhul, să fim fiecare cu duh arzător, lucrând Domnului.

Chiar şi oamenii pun puţin preţ pe serviciile făcute cu ră-ceală, în virtutea obişnuinţei. Iar Dumnezeu vrea de la noi tocmai inima: „Dă-mi, fiule, mie inima ta” (Pilde 23, 26). Fiindcă nimic nu este mai de preţ în om decât inima, e viaţa lui şi chiar mai mult: inima înseamnă omul însuşi. De aceea cine nu se roagă şi nu-I slujeşte lui Dumnezeu cu inima, acela ar putea chiar nici să nu se roage, fiindcă aşa se roagă doar cu trupul, cel care, el singur, fără suflet este ca şi cum ar fi pământ. Ţineţi minte că, atunci când vă rugaţi, staţi în faţa lui Dumnezeu, Cel ce cuprinde întreaga raţiune. De aceea şi rugăciunea voastră trebuie să fie toată, ca să spunem aşa, duh şi raţiune.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

– Cum să fiu rău, dacă Domnul e lângă mine

ist2_3207873-yellow-daisy-blossom-on-white1Domnul cel iubitor este aici, lângă mine. Cum aş putea să îngădui să-mi pătrundă în inimă o umbră de răutate? Să piară din mine toată răutatea, umple-se inima mea de mireasma cea bună a nerăutăţii. învingă-te pe tine iubirea lui Dumnezeu, diavole, cel plin de răutate, cel ce ne îndemni pe noi, cei răi după firea căzută, către tot răul. Nimic nu poate ucide mai re­pede şi trupul, şi sufletul ca răutatea; ea lasă în urmă pârjol, striveşte, chinuie. Nimeni dintre cei legaţi de răutate să nu cuteze a se apropia de altarul Dumnezeului iubirii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)